Alex: Antrenor Personal & Nutriționist & Recuperare medicală | Ghid complet pentru mișcare, nutriție și starea generală de sănătate
Sunt Alex, un specialist pasionat de fitness, nutriție și bunăstare generală. Am studiat recuperare medicală și fiziokinetoterapie la Universitatea de Medicină și Farmacie, iar în paralel m-am specializat în domenii precum antrenament personal și nutriție devenind antrenor personal.
De ce am ales această carieră? În adolescență, eram supraponderal și nu mă simțeam confortabil cu imaginea mea. Eram adesea epuizat și nu puteam ține pasul cu colegii mei în activitățile fizice. Am decis să fac o schimbare și am început să merg la sala de fitness la 14-15 ani. Am citit mult despre fitness și nutriție și am aplicat tot ce am învățat pe propria piele.
Astfel. primul pas a fost să-mi schimb alimentația, să fac antrenamente cu greutăți și să alerg regulat. De-a lungul timpului, am făcut și greșeli: ego lifting, tehnici greșite, mâncat excesiv, diete restrictive, și multe altele. Cu toate acestea, am învățat din fiecare greșeală și am continuat să progresez. Mi-aș fi dorit să fi avut un mentor care să mă îndrume, pentru că am stagnat și am acumulat frustrări, dar pasiunea pentru fitness m-a motivat să continui.
Acum, doresc să împărtășesc cunoștințele mele cu alții, ca antrenor personal. Cred că fiecare individ are nevoi unice și nu există o dietă sau un exercițiu universal. În loc să promovez diete restrictive, prefer să combin kinetoterapia, antrenamentul cu greutăți și antrenamentul funcțional pentru a oferi o abordare echilibrată. De asemenea, consider importante cardio, starea psihică și alimentația, pentru a obține rezultate optime.
Atfel, fiecare aspect al sănătății este important pentru o viață mai bună, iar scopul meu este să-i ajut pe alții să-și atingă obiectivele, oferindu-le sfaturi personalizate și soluții eficiente pentru o stare de sănătate mai bună.

Filosofii
- Abordare individualizată, fără diete restrictive)
- Fiecare aspect al stilului de viață are un rol important (antrenament, nutriție, cardio, stare psihică)
- Accent pe înțelegerea principiilor de bază și pe adaptarea la nevoile individuale
Servicii
- Programe personalizate de antrenament (kinetoterapie, antrenament cu greutăți, functional training)
- Sfaturi nutriționale personalizate
- Ghidare pentru o stare de bine completă
Beneficii
- Obținerea de rezultate semnificative și durabile
- Îmbunătățirea stării generale de sănătate și a nivelului de energie
- Dezvoltarea unei relații de încredere cu un mentor experimentat